De ce mă bucur că a trecut Paştele

 

Iată o parte din  caracteristicile enervante ale unei sărbători metamorfozate:

 1. Pregătirile. Agitaţia exagerată dinaintea sărbătorii provoacă dureri de cap la fiecare pas şi are câteva ingrediente nelipsite, printre care cozile de la casele de marcat din magazine şi plăcerea membrilor familiei de a umple frigiderul până la refuz cu produse care vor ajunge la gunoi înainte să le fie desfăcut ambalajul

 - jumătate din vecini simt nevoia să bată covorul în weekend la prânz, atunci când vrei să te relaxezi la un film cu geamul deschis, înainte să o tai în oras

 - prea puţini înţeleg că, pentru o bună parte din noua generaţie, Paştele reprezintă o mică vacanţă de relaxare, nu una de îngrăşare

 2. Slujba. Nimic nu atrage masele spre biserică mai abitir ca noaptea de Inviere. La prima vedere, pare ceva magic: o forţă divină care-i aduce aproape de lăcaşul sfânt pe toţi oamenii, mai buni sau mai răi. Vraja se spulberă imediat ce te pierzi în mulţimea adunată, care se încăpăţânează să nu lase acasă niciuna dintre calităţile din dotare.

 - pline de pioşenie şi smerenie, băbuţele îmbrobodite nu ezită o secundă atunci când îşi fac loc împărţind generos coate pentru a ajunge cât mai aproape de preot

 - cu ţigara în colţul gurii şi telefonul la ureche, şmecherii îşi ţin la curent prietenii cu planurile pe săptămana viitoare, bucurându-se de audienţa consistentă. Nu uită să agite în mâna rămasă liberă o candelă nou-nouţă, care, aşa cum avem toţi şansa să aflăm dacă suntem chiar şi la câţiva metri distanţă, va purta lumina până la scară

 - aproape toţi deţinătorii de maşini din zonă profită de aglomeraţie pentru a face o baie în mulţime. In timp ce unii se înghesuie după sfânta lumină, ei avansează dibace printre oameni, cu măiestria unor adevăraţi profesionişti posesori de claxoane

 - poliţia dă dovadă de înţelegere şi credinţă, astfel că oamenii legii preferă să asculte slujba, în timp ce, alături de ei, unii îşi împart generos coate şi urări de bine mai puţin agreate de biserica ortodoxă

 - staţia audio improvizată în aer liber se dovedeşte adesea un inamic al bisericii şi-i trădează pe oamenii în sutană atunci când au mai mare nevoie de ea, astfel că slujba se transformă lesne într-o melodie stâlcită de un CD zgâriat

 3. Ziua de Paşte. Românii au un fel ciudat de a se distra de sărbători, fapt ce include adesea distrugerea, îndoparea cu mâncare şi băutură până la refuz şi parada cu ceea ce are omul mai de preţ, fie că sunt haine, bijuterii sau maşini.

 - dacă vremea e frumoasă, parcurile se umplu de oameni, chestie care se traduce prin munţi de gunoaie şi flori abia plantate, dar deja călcate în picioare

  - buletinele de ştiri conţin, invariabil, în fiecare an, numărul celor ajunşi la spital de prea multă mâncare sau băutură şi vânzările mai mult sau mai puţin spectaculoase ale hipermarketurilor şi se încheie cu traficul blocat din cauza celor care revin din vacanţă

- aproape mereu se găseşte un idiot gata să pedepsească pomul pentru că s-a mutat în drum, sau nesimtitul pentru că traversează pe verde şi-l obligă astfel să întarzie la grătar

 - cunosc multe familii care profită de sărbătoare pentru a recupera timpul pierdut în materie de contraziceri şi reproşuri. După mai multe schimburi de replici, mulţi îşi vor dori să revină la activităţile lor obişnuite. Gata şi cu Paştele!

Bunicii voștri cu cine-ar fi votat în ’89 ?

Dacă aș fi fost zilele acestea în Chișinău, aș fi ieșit în stradă fără să mă gândesc de două ori. M-aș fi înghesuit între miile de manifestanți, aș fi strigat din toate puterile „Jos Comunismul” și i-aș fi privit cu ură pe toți cei care ar fi apelat la calm. Poate tocmai pentru că nu sunt acolo, încerc să citesc printre rânduri și să descopăr cine e în spatele acestor mișcări și unde vor duce. Știu oare acești tineri că niște oameni, dincolo de ei, le conduc fiecare pas? Sunt siguri că alegerile pe care ei le contestă violent au fost cu adevărat furate de partidul comunist?

Cred că ar fi trebuit întâi să-și întrebe bunicii și mătușile despre preferințele lor electorale. Să o descoasă delicat pe tanti Maria, care vinde în piața X din Chișinău legumele produse de ea însăși ceva mai departe, la țară. Să-l întrebe pe poștaș sau pe polițistul de sector și, de ce nu, pe Viorica, angajată la un fel de CAP care, de mai mulți ani, nu răspunde decât la numele de „Vera”.

 

Mi-e teamă să mă gândesc ce-ar fi răspuns bunicii noștri la o astfel de întrebare în urmă cu 20 de ani. Pentru că răspunsul nu e un secret: stă în alegerile din ’90. Bunicul meu a ales atunci la fel precum „cei mulți”. I-a numit pe ai mei părinți „golani” și „imaturi” și a pus ștampila pe care o regretă acum cel mai mult. „NU am știut. Să-mi cadă mâna dacă o să mai fac asta vreodată….”.

 

Violențele stradale nu au prins la mijloc niciun politician și, aproape sigur, nu vor duce la condamnarea lui Voronin în piața publică. În schimb, a prins ca-ntr-o menghină puștimea soldățească, aruncată drept carne de tun înfășurată în scuturi și tineri visători care, probabil, așa cum spunea un coleg de-al meu, vor lua calea străinătății.

Dincolo de aceste înfruntări stradale, niște oameni își renegociază pozițiile câștigate cu sângele altora, nu am nicio îndoială. Ați văzut voi vreodată o altfel de revoluție?