Am fost la mare de 1 Mai și m-am convins de următoarele:
- Că sunt inspirată pentru că nu-mi petrec vacanțele pe litoralul românesc. Dacă mă gândesc bine, nici nu prea mi-aș permite…
- E locul perfect pentru a te pune în temă cu ultimele manele în vogă
- N-ai ce căuta pe plajă la Mamaia nemachiată
- Parcarea de la Rex e ca un muzeu pentru sărăntocii dotați cu aparate foto
- În Vamă suporți cu greu mirosurile dacă nu ești mort… de beat
Las la o parte drumul lung și anevoios, cu hârtoape și numeroase limitări de viteză. Ajung la hotel în Mamaia, unde a făcut rezervare ministerul Elenei Udrea, primesc cheia și, pentru că aveam o urgență fiziologică, mă reped spre lift. Mă chinui puțin cu clanța de metal, arunc bagajele în mijlocul camerei, încui cu cheia și mă reped în baie cu așa viteză, că nici nu închid bine ușa. Tocmai începeam să mă relaxez, când aud o cheie în ușă și, din locul „în șezut” în care mă aflam, mă trezesc față-n față cu… femeia de serviciu și instalatorul. „Pardon?!”, apuc eu să strig, „Aoleu”, exclamă femeia. Îmi trag pantalonii în grabă, femeia se dă înapoi și aproape se răstoarnă peste bărbat. Când tocmai ieșeam din baie, îi văd repezindu-se pe hol. „S-a întâmplat ceva?”, strig nedumerită. „Nu știam că v-ați cazat… Voiam să facem ceva, dar rezolvăm mâine”, îmi strigă grăbiți peste umăr.
Încă nu-mi revenisem din șoc, mă întorc în cameră și mă trântesc în pat. Mare greșeală: nu doar că mă doare fundul, dar văd ridicându-se un nor de praf. Privesc un pic în jur: mobilă tip anii ´70, vopsită în verde. Deschid dulapul și, după mirosul de vechi care inundă camera, costat că hainele stau mai bine în geantă. Apuc telecomanda și deschid televizorul, un exemplar color de la începutul anilor ´90, care pornește cu un pârâit. Alături, îi ține isonul cu o serie de zbârnâieli considerabile, un frigider Arctic de talie mică, dintr-o generație și mai veche.
Încerc să mă fac comodă, dar e cam frig – aerul condiționat pornește greu după ce, în sfârșit, dibuisem telecomanda. Dau să iau o gură de aer pe balcon și îmi dau seama, subit, că tocmai am intrat cu șosetele într-o baltă – probabil că plouase… Mă întorc în pat, privesc scurt în jur, pun mâna pe telefon și îi spun unei prietene doar atât: „Dacă ar fi trebuit să-mi petrec aici vacanța timp de o sătămână, îmi dădeam palme”. Târziu îmi pică fisa: „Poate că instalatorul și camerista aveau și ei o treabă și m-am trezit eu, tocmai atunci, să le stric socotelile….”
PS: 1. Aventura a avut loc într-un hotel de trei stele, în care nu vă recomand să ajungeți (vă dau și numele, la cerere)
2. Am stat trei zile, timp în care femeile de serviciu au intrat doar ca să aranjeze prosoapele de 5 lei bucata, care te umpleau de scame albe când te ștergeai, fără să le schimbe
3. Pentru cei care vor detalii, pot să le mai spun că: lângă cadă era un preș de șters pantofi, nu unul pentru picioare, becurile de la veioze erau arse și apa de la cadă era ba prea rece, ba prea caldă
4. Important: în sala de mese m-am simțit ca niciodată, mai exact ca o gospodină ale cărei haine miros a mâncare
5. Mi-a fost frică să caut gândacii și m-am bucurat că, dacă au fost prin apropiere, au păstrat discreția
6. Poza e importată de pe site-ul hotelului, dar redă destul de bine atmosfera. Lipseau florile
