S-au obișnuit să primească din ce în ce mai mult, ba de la stat, ba de la investitori străini, de peste tot – întâi câte un colț de pâine, apoi câte un ciolan și, la un moment dat, au fost îmbuibați cu tarte. Atunci s-au simțit îndreptățiți să se împrumute ca să mănânce tot mai des caviar și deserturi din cele mai scumpe. În timp ce poporul se lăfăia, fiecare după puteri, cei din fruntea lui căutau frenetic butoanele care i-au adus pe asemenea culmi ale progresului. Creșteri economice spectaculoase, salarii din ce în ce mai mari, case și mașini pe credit – totul mergea ca pe roate. Atunci, mai marii s-au trezit generoși- au mărit subvențiile, au recalculat majorarea pensiilor în baza câștigurilor prognozate peste 5 ani – tot cu creșteri substanțiale, desigur. Să le dăm la toți, că doar avem, gândeau abilii conducători, suspendați pe valuri fără să identifice vreodată ce forță-i ținea acolo.
Și deodată, fleoșc! Valul s-a dezumflat, apa a început să scadă, unele nave au început să eșueze. Înotând frenetic în bărcuțe pneumatice, printre malurile de pământ ieșite ca din senin, conducătorii au descopert că… apa a scăzut. Nu se știe cum, pur și simplu s-a întâmplat. Întâi au descoperit un ocean, către care au întins, timid, o mână. Și a funcționat. Au obținut mai multe valuri, în fruntea cărora au mai plutit puțin. O parte a poporului schimbase demult caviarul cu icrele cu ceapă, când cealaltă parte, sub aripile protectoare ale capilor, încă se amăgeau pe valurile importate. Când au început și acestea să dispară, au intrat în panică – au cerut să se depoziteze câte o carafă, câte un butoi, de pe ici, de pe colo….oricât de puțin, ca să umple golul cel mare. Obișnuit să ia, nu să dea, poporul „răsfățat” a mormăit nemulțumit și s-a răsculat. Unii dintre ei și-au arătat nemulțumirea cu torțe, bâte, în timp ce alții au mers chiar în piața publică, țopăind cu foc într-un însuflețit dans al pinguinului. În mijlocul haosului din micile bălți, „marile mări” colaborează la un proiect de încetare a secetei. Spre ei privesc acum, dintre mlaștini și cu gâtlejurile uscate, o ceată de înfometați unguri, greci, baltici și români. „Când se umple marea înapoi, sigur dă p-afară și la noi!”
PS: Un fenomen similar, dar la o scară mai mică și strâns controlat de autorități, se poate vedea și în estul Germaniei.
